Versiunea Dumitru Cornilescu

Luca 12:11-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Cînd vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, și înaintea stăpînirilor, să nu vă îngrijorați, cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi;

12. căci Duhul Sfînt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.“

13. Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.“

14. „Omule“, i-a răspuns Isus, „cine M’a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?“

15. Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.“

16. Și le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise mult.

17. Și el se gîndea în sine, și zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.»

18. «Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grînarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile și toate bunătățile mele;

19. și voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani; odihnește-te, mănîncă, bea și veselește-te!»

20. Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?»

21. Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.“

22. Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați, cu privire la viața voastră, gîndindu-vă ce veți mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veți îmbrăca.

23. Viața este mai mult de cît hrana, și trupul mai mult de cît îmbrăcămintea.