49. De aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Le voi trimete prooroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor prigoni,
50. ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:
51. dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar și Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!
52. Vai de voi, învățători ai Legii! Pentrucă voi ați pus mîna pe cheia cunoștinței: nici voi n’ați intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-ați împedecat să intre.“
53. După ce a ieșit de acolo, cărturarii și Fariseii au început să-L pună la strîmtoare, și să-L facă să vorbească despre multe lucruri;
54. I-au întins astfel lațuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.