Versiunea Dumitru Cornilescu

Luca 1:23-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

23. După ce i s’au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s’a dus acasă.

24. Peste cîtva timp, Elisaveta, nevasta lui, a rămas însărcinată, și s’a ținut ascunsă de tot cinci luni. „Căci“, zicea ea,

25. „iată ce mi-a făcut Domnul, cînd Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.“

26. În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într’o cetate din Galilea, numită Nazaret,

27. la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

28. Îngerul a intrat la ea, și a zis: „Plecăciune, ție, căreia ți s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată ești tu între femei!“

29. Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta.

30. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

31. Și iată că vei rămînea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

32. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

33. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfîrșit.“