Versiunea Dumitru Cornilescu

Hagai 2:11-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii:

12. «Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită, și atinge cu haina lui pîne, bucate ferte, vin, untdelemn, sau o mîncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?» Preoții au răspuns: «Nu!»

13. Și Hagai a zis: «Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?» Preoții au răspuns: «Vor fi spurcate.»

14. Atunci Hagai, luînd iarăș cuvîntul, a zis: «Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, așa sînt toate lucrările mînilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!

15. Uitați-vă dar, cu băgare de seamă, la celece s’au întîmplat pînă în ziua de azi, pînă să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!

16. Atunci, cînd veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decît zece; cînd veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decît douăzeci!

17. V’am lovit cu rugină în grîu și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mînilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v’ați întors la Mine, zice Domnul.“