17. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca și pe cel bun și pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă.“
18. Am zis în inima mea că acestea se întîmplă numai pentru oameni, ca să-i cerce Dumnezeu, și ei înșiși să vadă că nu sînt decît niște dobitoace.
19. Căci soarta omului și a dobitocului este aceeaș; aceeaș soartă au amîndoi; cum moare unul, așa moare și celalt, toți au aceeaș suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deșertăciune.
20. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărînă, și toate se întorc în țărînă.
21. Cine știe dacă suflarea omului se suie în sus, și dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pămînt?
22. Așa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decît să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?