Versiunea Dumitru Cornilescu

Coloseni 4:5-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea.

6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.

7. Tot ce este cu privire la mine, vă va spune Tihic, fratele prea iubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul.

8. Vi l-am trimes înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă mîngîie inimile.

9. L-am trimes împreună cu Onisim, fratele credincios și prea iubit, care este dintr’ai voștri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.

10. Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimete sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci dacă vine la voi, să-l primiți bine),

11. și Isus, zis Iust: ei sînt din numărul celor tăiați împrejur, și singurii cari au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni cari mi-au fost de mîngăiere.

12. Epafra, care este dintr’ai voștri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvîrșiți și deplin încredințați, să stăruiți în voia lui Dumnezeu.

13. Căci vă mărturisesc că are o mare rîvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei din Ierapole.