Versiunea Dumitru Cornilescu

Amos 3:11-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Vrăjmașul va împresura țara, îți va doborî tăria, și palatele tale vor fi jăfuite!“

12. Așa vorbește Domnul: „După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăți de picioare sau un vîrf de ureche, așa vor scăpa copiii lui Israel cari stau în Samaria în colțul unui pat și pe covoare de Damasc!

13. Ascultați, și spuneți lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oștirilor:

14. „În ziua cînd voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi și altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărîmate, și vor cădea la pămînt.

15. Voi surpa casele de iarnă și casele de vară; palatele de fildeș se vor duce, și casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.“