Versiunea Dumitru Cornilescu

2 Împăraţi 19:19-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește-ne din mîna lui Sanherib, ca să știe toate împărățiile pămîntului că numai Tu ești Dumnezeu, Doamne!“

20. Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimes să spună lui Ezechia: Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

21. Iată cuvîntul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui:«Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și rîde de tine;fata Ierusalimului dă din cap după tine.

22. Pe cine ai batjocorit și ai ocărît tu? Împotriva cui ai ridicat glasul?Și împotriva cui ți-ai ridicat ochii?Împotriva Sfîntului lui Israel!

23. Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, și ai zis:«Cu mulțimea carălor mele, am suit vîrful munților, coastele Libanului!Voi tăia cei mai înalți cedri ai lui, cei mai frumoși chiparoși ai lui, și voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;

24. am săpat, și am băut ape străine, și voi seca cu talpa picioarelor mele toate rîurile Egiptului.

25. N’ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, și că le-am hotărît din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, și să prefaci cetăți întărite în mormane de dărîmături.

26. Locuitorii lor sînt neputincioși,îngroziți și înmărmuriți;au ajuns ca iarba de pe cîmp și ca verdeața fragedă,ca iarba de pe coperișuri și ca grîul care se usucă înainte de a-i da spicul.

27. Dar știu cînd stai jos, cînd ieși și cînd intri,și cînd ești furios împotriva Mea.

28. Pentrucă ești furios împotriva Mea, și pentrucă trufia ta a ajuns pînă la urechile Mele,de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, și zăbala Mea între buzele tale,și te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.»

29. Acesta să-ți fie semnul:Anul acesta veți mînca ce crește dela sine,și al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase;dar în al treilea an veți sămăna, veți secera,veți sădi vii, și veți mînca din rodul lor.

30. Rămășița din casa lui Iuda, ce va mai rămînea,va prinde iarăș rădăcini de desupt, și deasupra va da rod.

31. Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță,și din muntele Sionului cei scăpați.Iată ce va face rîvna Domnului oștirilor.