Versiunea Dumitru Cornilescu

2 Împăraţi 12:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Ioas s’a făcut împărat în al șaptelea an al lui Iehu, și a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Țibia, din Beer-Șeba.

2. Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cît a urmat îndrumările preotului Iehoiada.

3. Numai, că înălțimile n’au încetat; poporul tot mai aducea jertfe și tămîie pe înălțimi.

4. Ioas a zis preoților: „Tot argintul închinat și adus în Casa Domnului, argintul ieșit la numărătoare, și anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după prețuirea făcută, și tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului,

5. preoții să-l ia fiecare dela cei pe cari-i cunoaște, și să-l întrebuințeze la dregerea casei, ori unde se va găsi ceva de dres.“

6. Dar s’a întîmplat că, în al douăzeci și treilea an al împăratului Ioas, preoții încă nu dreseseră stricăciunile casei.

7. Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți, și le-a zis: „Pentruce n’ați dres stricăciunile casei?“ Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții noștri, ci să-l dați pentru dregerea stricăciunilor casei.“

8. Preoții s’au învoit să nu mai ia argint dela popor, și să nu mai fie însărcinați cu dregerea stricăciunilor casei.

9. Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac, și a pus-o lîngă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoții cari păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.

10. Cînd vedeau că este mult argint în ladă, se suia logofătul împăratului cu marele preot, și strîngeau și numărau argintul care se afla în Casa Domnului.

11. Încredințau argintul cîntărit în mînile celor însărcinați cu facerea lucrărilor la Casa Domnului. Și dădeau argintul acesta teslarilor și lucrătorilor cari lucrau în Casa Domnului,

12. zidarilor și cioplitorilor de pietre, pentru cumpărarea lemnelor și pietrelor cioplite, trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului, și pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile casei.