Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Zaharia 11:7-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Atunci m-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit „Îndurare”, iar pe celălalt l-am numit „Legământ”. Și am păscut oile.

8. Am nimicit cu desăvârșire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul meu nu-i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de mine.

9. Și am zis: „Nu vă mai pot paște! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară, și cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!

10. Mi-am luat toiagul „Îndurare” și l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.

11. Și când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la mine au cunoscut astfel că acesta era cuvântul Domnului.

12. Eu le-am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați-mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!” Și mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginți.