Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 5:27-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.”

28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.

29. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

30. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

31. S-a zis iarăși: „Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire.”

32. Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.

33. Ați mai auzit iarăși că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.”