Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 5:25-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

25. Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum; ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și să fii aruncat în temniță.

26. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.

27. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.”

28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.

29. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

30. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.

31. S-a zis iarăși: „Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire.”

32. Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.