Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 27:40-47 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

40. și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine însuți! Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”

41. Preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, își băteau și ei joc de El și ziceau:

42. „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El!

43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

44. Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El, Îi aruncau aceleași cuvinte de batjocură.

45. De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

46. Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”