Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 22:24-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. „Învățătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său și să-i ridice urmaș.”

25. Erau, dar, la noi șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit; și, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.

26. Tot așa și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea.

27. La urmă, după ei toți, a murit și femeia.

28. La înviere, nevasta căruia din cei șapte va fi ea? Fiindcă toți au avut-o de nevastă.”

29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

31. Cât privește învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:

32. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii.”