Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 19:7-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. „Pentru ce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?”

8. Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa.

9. Eu, însă, vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.”

10. Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”

11. El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.

12. Fiindcă sunt fameni, care s-au născut așa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuți fameni de oameni; și sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”

13. Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.

14. Și Isus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.”

15. După ce Și-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.

16. Atunci s-a apropiat de Isus un om și I-a zis: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”

17. El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.”