Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Matei 14:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;

2. și a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți, și de aceea se fac minuni prin el.”

3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase și-l pusese în temniță, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;

4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ți este îngăduit s-o ai de nevastă.”

5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.

6. Dar, când se prăznuia ziua nașterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeților și a plăcut lui Irod.

7. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.

8. Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”