Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Marcu 4:6-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.

7. O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod.

8. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și a adus: una treizeci, alta șaizeci, și alta o sută.”

9. Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”

10. Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.

11. „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde;

12. pentru ca, „măcar că privesc, să privească și să nu vadă, și măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.”

13. El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde?

14. Semănătorul seamănă Cuvântul.