Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Marcu 13:12-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Fratele va da la moarte pe fratele său, și tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor și-i vor omorî.

13. Veți fi urâți de toți pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.

14. Când veți vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citește să înțeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți.

15. Cine va fi pe acoperișul casei să nu se coboare și să nu intre în casă ca să-și ia ceva din ea.

16. Și cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina.

17. Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în zilele acelea!

18. Rugați-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.

19. Pentru că în zilele acelea va fi un necaz așa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, și cum nici nu va mai fi vreodată.

20. Și dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleși.

21. Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeți.

22. Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni, ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși.

23. Păziți-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte.

24. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei,

25. stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.

26. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere și cu slavă.