Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Marcu 11:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Când s-au apropiat de Ierusalim și au fost lângă Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi

2. și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegați-l și aduceți-Mi-l.

3. Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceți lucrul acesta?”, să răspundeți: „Domnul are trebuință de el.” Și îndată îl va trimite înapoi aici.”

4. Ucenicii s-au dus, au găsit măgărușul legat afară lângă o ușă, la cotitura drumului, și l-au dezlegat.

5. Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul acesta?”

6. Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Și i-au lăsat să plece.

7. Au adus măgărușul la Isus, și-au aruncat hainele pe el, și Isus a încălecat pe el.