Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Luca 8:45-56 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

45. Și Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru și cei ce erau cu El au zis: „Învățătorule, noroadele Te împresoară și Te îmbulzesc, și mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”?

46. Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.”

47. Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui și a spus în fața întregului norod din ce pricină se atinsese de El și cum fusese vindecată numaidecât.

48. Isus i-a zis: „Îndrăznește, fiică; credința ta te-a mântuit, du-te în pace.”

49. Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntașului sinagogii și-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învățătorul.”

50. Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, și va fi tămăduită.”

51. Când a ajuns la casa fruntașului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și mama fetei.

52. Toți plângeau și o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeți; fetița n-a murit, ci doarme.”

53. Ei își băteau joc de El, căci știau că murise.

54. Dar El, după ce i-a scos pe toți afară, a apucat-o de mână și a strigat cu glas tare: „Fetițo, scoală-te!”

55. Și duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.

56. Părinții ei au rămas uimiți. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.