Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Luca 6:47-49 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face.

48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.

49. Dar cine aude, și nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”