20. Au început să pândească pe Isus; și au trimis niște iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniți ca să-L prindă cu vorba și să-L dea pe mâna stăpânirii și pe mâna puterii dregătorului.
21. Iscoditorii aceștia L-au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și înveți pe oameni drept și că nu cauți la fața oamenilor, ci-i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22. Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?”
23. Isus le-a priceput viclenia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți?
24. Arătați-Mi un ban. Al cui chip și ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei.
25. Atunci El le-a zis: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
26. Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, mirați de răspunsul Lui, au tăcut.
27. Unii din saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat și au întrebat pe Isus:
28. „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.”
29. Au fost, dar, șapte frați. Cel dintâi s-a însurat, și a murit fără copii.
30. Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; și a murit și el fără copii.
31. A luat-o și al treilea și tot așa toți șapte; și au murit fără să lase copii.