Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Luca 13:9-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”

10. Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.

11. Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum să-și îndrepte spatele.

12. Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.”

13. Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu.

14. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți, dar, în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!”

15. „Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă?

16. Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

17. Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.

18. El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna?

19. Se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, și păsările cerului și-au făcut cuiburi în ramurile lui.”