Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Iosua 5:13-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?”

14. El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului, și acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?”

15. Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Și Iosua a făcut așa.