Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Iosua 22:11-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel.”

12. Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo ca să se suie împotriva lor și să se bată cu ei.

13. Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar,

14. și zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din semințiile lui Israel; toți erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel.

15. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le-au vorbit astfel:

16. „Așa vorbește toată adunarea Domnului: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-ați săvârșit față de Dumnezeul lui Israel, și pentru ce vă abateți acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiți azi împotriva Domnului?