Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Iosua 15:10-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

10. Din Baala se întorcea la apus spre muntele Seir, trecea prin partea de miazănoapte a muntelui Iearim, sau Chesalon, se cobora la Bet-Șemeș și trecea prin Timna.

11. Apoi ieșea în latura de miazănoapte a Ecronului, se întindea spre Șicron, trecea prin muntele Baala, ajungea până la Iabneel și ieșea la mare.

12. Hotarul de apus era Marea cea Mare și țărmul ei. Acestea au fost, de jur împrejur, hotarele fiilor lui Iuda, după familiile lor.

13. Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua, Domnul; lui i-au dat Chriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.

14. Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Șeșai, Ahiman și Talmai, copiii lui Anac.

15. De acolo s-a suit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.

16. Caleb a zis: „Celui ce va bate cetatea Chiriat-Sefer și o va lua îi voi da de nevastă pe fiica mea, Acsa.”

17. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a pus mâna pe ea; și Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa, Acsa.