9. de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon;
10. toate cetățile lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon;
11. Galaadul, ținutul gheșuriților și al maacatiților, tot muntele Hermonului și tot Basanul până la Salca;
12. toată împărăția lui Og în Basan, care domnea în Aștarot și în Edrei, și care era singura rămășiță a refaimiților. Moise a bătut pe acești împărați și i-a izgonit.
13. Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheșuriți și pe maacatiți, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14. Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moștenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moștenirea lui, cum îi spusese El.
15. Moise dăduse seminției fiilor lui Ruben o parte de moștenire, după familiile lor.
16. Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,
17. Hesbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,
18. Iahaț, Chedemot, Mefaat,
19. Chiriataim, Sibma, Țeret-Hașahar, pe muntele văii,
20. Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieșimot,
21. toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse pe el și pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon și care locuiau în țară.