Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Habacuc 3:1-3 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale.)

2. Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale!

3. Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreția Lui acoperă cerurile, și slava Lui umple pământul.