Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 32:36-45 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

36. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită și că nu mai este nici rob, nici slobod.

37. El va zice: „Unde sunt dumnezeii lor, stânca aceea care le slujea de adăpost,

38. dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute și să vă ocrotească!”

39. Să știți, dar, că Eu sunt Dumnezeu și că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

40. Căci Îmi ridic mâna spre cer și zic: „Cât este de adevărat că trăiesc în veci,

41. atât este de adevărat că atunci când voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;

42. sabia Mea le va înghiți carnea, și-Mi voi îmbăta săgețile de sânge, de sângele celor uciși și prinși, din capetele fruntașilor vrăjmașului.”

43. Neamuri, cântați laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui.”

44. Moise a venit și a rostit toate cuvintele cântării acesteia în fața poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.

45. După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,