Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 29:25-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

25. Și li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinților lor când i-a scos din țara Egiptului;

26. pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei și să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse Domnul.

27. De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei țări și a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.

28. Domnul i-a smuls din țara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuțeală, și i-a aruncat într-o altă țară, cum se vede azi.”

29. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia.