Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 2:2-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Domnul mi-a zis:

3. „Vă ajunge de când ocoliți muntele acesta. Întoarceți-vă spre miazănoapte.

4. Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveți să treceți prin hotarele fraților voștri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziți bine.

5. Să nu vă încăierați cu ei; căci nu vă voi da în țara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.

6. Să cumpărați de la ei cu preț de argint, hrana pe care o veți mânca, și să cumpărați de la ei cu preț de argint chiar și apa pe care o veți bea.

7. Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și ți-a cunoscut călătoria în acest mare pustiu. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, și n-ai dus lipsă de nimic.”

8. Am trecut pe departe de frații noștri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, și pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat și de Ețion-Gheber; apoi ne-am întors și am apucat spre pustiul Moabului.

9. Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab și nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ți voi da nimic să stăpânești în țara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot.

10. (Mai înainte aici locuiau emiții: un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca anachiții.

11. Ei treceau drept refaimiți, ca și anachiții; dar moabiții îi numeau emiți.

12. Seir era locuit altădată de horiți; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor și s-au așezat în locul lor, cum a făcut Israel în țara pe care o stăpânește și pe care i-a dat-o Domnul.)

13. Acum sculați-vă și treceți pârâul Zered.” Am trecut pârâul Zered.

14. Vremea cât au ținut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci și opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.