Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 19:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici toate neamurile acelea a căror țară ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni și vei locui în cetățile și în casele lor,

2. să desparți trei cetăți în mijlocul țării pe care ți-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.

3. Să faci drumuri și să împarți în trei părți ținutul țării pe care ți-o va da ca moștenire Domnul Dumnezeul tău. Să faci așa, pentru ca orice ucigaș să poată fugi în cetățile acestea.

4. Legea aceasta să fie pentru ucigașul care va fugi acolo ca să-și scape viața, când va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaș mai înainte.

5. Așa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna, ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, lovește pe tovarășul său și-l omoară. Atunci el să fugă într-una din cetățile acestea ca să-și scape viața;

6. pentru ca nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie și urmărind pe ucigaș, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, și să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaș aproapelui său.

7. De aceea îți dau porunca aceasta: Să desparți trei cetăți.