Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 10:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În vremea aceea, Domnul mi-a zis: „Taie două table de piatră ca cele dintâi și suie-te la Mine pe munte; fă și un chivot de lemn.

2. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat, și să le pui în chivot.”

3. Am făcut un chivot de lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi și m-am suit pe munte cu cele două table în mână.

4. Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci care vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; și Domnul mi le-a dat.

5. M-am întors apoi și m-am coborât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, și ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.

6. Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron și a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat în slujba preoției.

7. Apoi de-acolo au pornit la Gudgoda, și de la Gudgoda la Iotbata, țară unde sunt pâraie de ape.

8. În vremea aceea, Domnul a despărțit seminția lui Levi și i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească și să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi.

9. De aceea Levi n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu frații lui: Domnul este moștenirea lui, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.

10. Eu am rămas pe munte, ca și mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Domnul m-a ascultat și de data aceasta; Domnul n-a voit să vă nimicească.

11. Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te și mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpânire țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.”

12. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta și din tot sufletul tău,