Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

Deuteronomul 10:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În vremea aceea, Domnul mi-a zis: „Taie două table de piatră ca cele dintâi și suie-te la Mine pe munte; fă și un chivot de lemn.

2. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat, și să le pui în chivot.”

3. Am făcut un chivot de lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi și m-am suit pe munte cu cele două table în mână.

4. Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci care vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; și Domnul mi le-a dat.

5. M-am întors apoi și m-am coborât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, și ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.

6. Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron și a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat în slujba preoției.

7. Apoi de-acolo au pornit la Gudgoda, și de la Gudgoda la Iotbata, țară unde sunt pâraie de ape.

8. În vremea aceea, Domnul a despărțit seminția lui Levi și i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească și să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi.

9. De aceea Levi n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu frații lui: Domnul este moștenirea lui, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.

10. Eu am rămas pe munte, ca și mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Domnul m-a ascultat și de data aceasta; Domnul n-a voit să vă nimicească.

11. Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te și mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpânire țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.”