Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată

2 Timotei 1:6-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.

7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.

8. Să nu-ți fie rușine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.

9. El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii,

10. dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.

11. Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al Neamurilor.

12. Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea.

13. Dreptarul învățăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus.

14. Lucrul acela bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.

15. Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit; între alții și Figel și Ermogen.

16. Domnul să-Și verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat și nu i-a fost rușine de lanțul meu.

17. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit.

18. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.