37. Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.
38. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!“ Și îngerul a plecat dela ea.
39. Maria s’a sculat chiar în zilele acelea, și a plecat în grabă spre munți, într’o cetate a lui Iuda.
40. A intrat în casa lui Zaharia, și a urat de bine Elisavetei.
41. Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pîntece, și Elisaveta s’a umplut de Duhul Sfînt.
42. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvîntată ești tu între femei, și binecuvîntat este rodul pîntecelui tău.
43. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?
44. Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pîntece de bucurie.
45. Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.“
46. Și Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul,
47. și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu,
48. pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
49. pentrucă Cel A tot puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt,
50. și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
51. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor.
52. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți.