18. Și El le-a zis: „Aduceți-i aici la Mine.”
19. Apoi a poruncit noroadelor să șadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărțit noroadelor.
20. Toți au mâncat și s-au săturat; și s-au ridicat douăsprezece coșuri pline cu rămășițele de firimituri.
21. Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
22. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.
23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, și El era singur acolo.
24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
25. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
26. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o nălucă!” Și, de frică, au țipat.
27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”
28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.”
29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.